Naslov
Tăcerile în romanele Tatianei Țîbuleac
(The Silences in Tatiana Țîbuleac’s Novels)

Autori
Olujić, Ivana

Vrsta, podvrsta i kategorija rada
Poglavlja u knjigama, znanstveni

Knjiga
Provocări trecute și prezente în evoluția limbii, literaturii și culturii române

Urednik/ci
Ichim, Ofelia (coord.) ; Bursuc, Alina-Mihaela ; Clim, Marius-Radu ; Ichim, Ofelia ; Munteanu, Maricica ; Olariu, Veronica ; Prisacaru, Ana-Maria ; Repciuc, Ioana

Izdavač
Editura Universităţii de Vest din Timişoara

Grad
Temišvar

Godina
2022

Raspon stranica
373-385

ISBN
978-973-125-981-9

Ključne riječi
Tatiana Țîbuleac ; literatura traumei ; alexitimie ; boală ; abuy sexual ; bilingvalism și identitate
(Tatiana Țîbuleac ; trauma literature ; alexithymia ; illness ; sexual abuse ; bilingualism and identity)

Sažetak
Romanele Tatianei Tîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, cu toate că acțiunea lor se petrece în colțuri diferite ale lumii (în Franța în cazul primului roman și în Republica Moldova în al doilea), au unele puncte comune: narațiunea este la persoana I ; naratorii sunt oameni adulți, dar povestesc mult mai mult despre copilăria lor și perioada de maturizare decât despre viața adultă ; naratorii poartă traumele din copilărie/tinerețe, chiar multiple, care le influențează întreaga viața. Caruth (1996: 11, 91) înțelege trauma ca un răspuns întârziat la o experiență copleșitoare, care nu poate fi complet asimilată în momentul în care evenimentul a avut loc, ceea ce are ulterior drept rezultat apariția coșmarurilor, a flash-back-urilor și a altor fenomene repetitive. Tal (1996: 122), ca și alți teoreticieni ai traumei, consideră că experiența traumatică nu poate fi exprimată prin mijloace lingvistice. Pe de altă parte, chiar vorbirea, povestirea, comutarea experienței în cuvinte este văzută ca o cale spre vindecare (Tal 1996: 137). În ambele romane menționate experiențele traumatice sunt legate de imposibilitatea sau refuzul comunicării verbale. În Vara în care mama a avut ochii verzi, Alexy (protagonistul și naratorul) asociază începuturile problemelor sale psihice cu o lungă perioadă după moartea tragică a surorii sale mai mici, în care mama nu a vorbit deloc cu el. Chiar și după aceea, când au început să comunice, subiectul dureros a fost tabuizat, ocolit. Începutul vindecării este strâns legat de restabilirea comunicării deschise și sincere între mamă și fiu, chiar dacă aceasta coincide cu pierderea definitivă a mamei. În Grădina de sticlă am putea spune aproape că textul este alcătuit din tăceri, omisiuni, lacune – începând cu numele protagonistei, care în roman rămâne ascuns, nepronunțat, ea primind în primele pagini o poreclă cu care este numită în toată cartea: Lastocika. Lastocika tace în legătură cu nopțile din internat. Cei care observă cicatricile de pe pielea ei, cauzate de arsuri de țigară, tac și ei. Profesorii, elevii și părinții tac în legătură cu păcatele profesorului de gimnastică. Lastocika tace cu privire la prietena moartă. Tace în legătură cu violul de sub mesteacăn. Nu pronunță denumirea românească a bolii grave de care suferă fiica ei. Tăcerile Lastocikăi sunt în contrast cu preocuparea ei legată de limbă – unul dintre motivele importante din această carte, a cărui acțiune se desfășoară în Chișinău, într-o comunitate bilingvă și într-o perioadă de schimbări ideologice care includ și schimbări ortografice și lexicale, fiind chiar căutarea limbii și stăpânirea limbii.

Izvorni jezik
Ostalo

Znanstvena područja
Filologija

Napomena
Rumunjski

POVEZANOST RADA